S-au împlinit 71 de ani de când pentru prima dată în istoria fotbalului românesc „Cupa României” a fost cucerită de o echipă din Divizia B. Performera este Metalul Reșița, care, pe 5 decembrie 1954, s-a impus cu 2-0 în fața prim-divizionarei Dinamo București, în finala jucată pe Stadionul Republicii din Capitală, în fața a 30.000 de spectatori.
Metalul Reșița a uimit o țară întreagă prin rezultatele obținute în cea de-a XVII-a ediție a Cupei României, după ce, în primele două tururi, a trecut de echipele din eșaloanele inferioare din regiune: 1-0 cu S.R.U.P Reșița și 0-0 la Minerul Lupeni (s-a calificat Metalul Reșița ca formație vizitatoare!).
Din șaisprezecimi până în finala de pe Stadionul Republicii, evoluția echipei reșițene a fost una încântătoare, învingând pe rând cinci divizionare A: 5-1 cu Știința Timișoara, 4-0 cu Locomotiva Târgu Mureș, 2-0 cu Locomotiva Timișoara, 1-0 cu CCA București și, în finală, 2-0 cu Dinamo București.
Meciurile cu primele patru echipe s-au desfășurat la Reșița, pe stadionul vechi de pe Valea Domanului, o bază sportivă relativ modestă, cu teren fără gazon și o tribună din lemn, având puține locuri pentru spectatori. De aceea, în zilele de meci, stadionul și versantul dealului „se înnegreau de mulțimea spectatorilor veniți să-și susțină echipa favorită”, după cum povestea dr. Mircea Meilă. În acel an 1954, când campionatul s-a desfășurat după „sistemul sovietic”, primăvară-toamnă, echipa reșițeană a terminat pe locul 7 în Divizia B, seria a II-a.
Marea finală de pe „Republicii”
În urma seriei de patru victorii de pe terenul din Reșița și eliminarea pe rând a prim-divizionarelor Știința Timișoara, Locomotiva Tg. Mureș, Locomotiva Timișoara și C.C.A. București, cu scoruri care au dus la un golaveraj de 12-1, Metalul Reșița s-a calificat în marea finală cu Dinamo București. După numai trei zile de la meciul din semifinala cu C.C.A., urma să se joace, la București, meciul care va decide câștigătoarea „Cupei R.P.R.”.
Și a fost o zi de vis, în care brava echipă reșițeană a mai uimit încă o dată lumea fotbalului românesc. O zi cețoasă de decembrie, care s-a transformat într-o mare sărbătoare pentru reșițeni. Nimic nu părea să anticipeze marea izbândă. Metalul Reșița era o echipă din „provincie”, venea în Capitală, pentru o confruntare cu un Dinamo care îi avea în lot pe internaționalii Ozon, Ene și Suru, iar pe banca tehnică pe Angelo Niculescu, aflat la începutul carierei sale de antrenor. În plus, Dinamo beneficia și de susținere din partea spectatorilor, dar care, la un moment dat, au trecut de partea reșițenilor, văzând că „parcă provinicialii ăștia știu ceva fotbal”. După un început dominat de bucureșteni, reșițenii au început să echilibreze jocul, iar Ștefan Szeleș a marcat de două ori, în minutele 30 (șut pe lângă portar) și 40 (șut din lovitură liberă de la 25 metri, direct la vinclu), scriind o pagină memorabilă din istoria fotbalului reșițean. Într-un cenușiu 1954, la numai câțiva ani după cel de-al doilea război mondial și sub ocupație sovietică, Metalul Reșița a fost pata de culoare a acelei perioade tulburi.
Cunoscuții gazetari sportivi ai vremii, Radu Urziceanu și Eftimie Ionescu concluzionau în „Sportul popular”: „Victoriile și cifrele acestea (referindu-se la parcursul echipei reșițene – n.r.) sînt «o carte de vizită» excelentă pentru cîștigătoarea ediției de anul acesta a Cupei R.P.R. fiind totodată o puternică mărturie a calităților acestei echipe pe care o putem numi, pe drept cuvînt, «performera numărul 1 a acestui an fotbalistic»”.
Primiți cu fanfara la Reșița
Eroii finalei de pe Stadionul Republicii au fost așteptați de zeci de mii de suporteri în gara Reșița Sud. „Un șuierat scurt și trenul, care aduce echipa victorioasă și-a făcut intrarea în gară. De pe peron, zeci de mâini au început să se întindă spre ferestrele vagoanelor pentru a-i felicita de victoria obținută. Zeci de buchete de flori au fost înmânate celor 11 jucători. În acordurile fanfarei, căpitanul echipei, Teodorescu, a coborât din vagon cu prețiosul trofeu în brațe. Cu mic, cu mare, reșițenii împreună cu echipa câștigătoare s-au îndreptat spre oraș și în ritmul fanfarei, jucătorii au fost purtați pe brațe pînă în centrul orașului (la Magazinul Universal!) și la sediul clubului sportiv Metalul”, scria Iancu Plăvițiu, în ziarul local Flamura roșie din 8 decembrie 1954.
În acea perioadă, a anilor ’50, jucătorii nu erau profesioniști. Toți erau amatori și „lucrau” în uzină. Așa se face că în lotul echipei reșițene se regăseau 7 lăcătuși mecanici, 4 funcționari și câte un forjor, strungar, oțelar, electrician și impiegat. Unii erau reșițeni de origine, alții veniseră din alte colțuri de țară, toți însă erau angajați ai uzinei.
Eroii de poveste ai acelei izbânzi de răsunet au fost: Iosif Zarici – Emil Chirilă, Valentin Teodorescu, Eugen Potoceanu – Mihai Munteanu, Ștefan Apro III– Iosif Jojarth II, Petru Mioc, Ștefan Urcan, Petre Iovan (min. 70, Vida), Ștefan Szeleș. Rezerve au fost: Purcică și Kolnic. Antrenori: Mihai Zsizsik și Emil Cosma.
În spiritul vremurilor de atunci, când profesionismul era interzis, jucătorii reșițeni au fost răsplătiți pentru succesul lor nu cu bani, ci cu haine și alimente, care aveau o mare căutare în acea perioadă. Pentru victoria din finala Cupei, sindicatele din uzine i-au premiat cu câte un hanorac și o pereche de pantaloni de schi de postav, iar cei 600 de lei primiți ca primă au fost pentru alimente (cumpărarea unui porc de Crăciun!). Formația reșițeană a primit totuși 10 milioane de lei din partea C.N.E.F.S., bani ce au fost investiți în construirea actualei baze sportive din Valea Domanului. Stadionul este unic în țara noastră, tribuna a doua fiind amplasată la poalele unei păduri.
Reșița fotbalistică se pregătește de Centenar. În 2026 se vor împlini 100 de ani de la înființarea echipei din Valea Domanului, campioană națională în 1931 (sub titulatura de UDR) și câștigătoare a Cupei României în 1954 (sub numele de Metalul). În prezent activează sub numele de CSM Reșița și este una dintre fruntașele ligii secunde.
No responses yet