Există zile în fotbalul județean când cronica meciului se scrie simplu: cine a dat gol, în ce minut, cine a luat galben, cine a ratat cu poarta goală. Și există zile ca aceasta, când tabela arată 9–1, iar eu renunț elegant la ideea de a mai număra marcatorii. Nu din lene, ci din instinct de conservare. La un moment dat devine mai simplu să notezi „gol” și să mergi mai departe cu viața.
Duminică, 8 martie 2026, pe terenul din Carașova, CS Prolaz Carașova – CSO Anina 9–1. Un scor care nu cere prea multe explicații tactice. Nici analize sofisticate despre pressing, construcție sau spații între linii. Când se ajunge la astfel de proporții, fotbalul devine un fel de matematică dureroasă.
Marcatorii? Minutele? Sincer, la nouă goluri pentru gazde, cronicarul riscă să transforme articolul într-un registru contabil. Așa că rămâne doar ideea principală: Carașova a avut o după-amiază liniștită, iar Anina a avut… experiență.
Problema reală nu stă însă într-un meci pierdut. În fotbalul mic, înfrângerile usturătoare apar. Mai grav este tabloul general. CSO Anina a reușit performanța rară de a strânge patru puncte într-un tur întreg. Nu e o statistică, e aproape un experiment social despre cât de mult poate rezista o echipă înainte să devină legendă tragică.
În retur, tabloul e și mai pitoresc. Echipa a ajuns să completeze lotul cu jucători de la futsalul orașului. Nimic împotrivă, oamenii joacă fotbal, aleargă, transpiră, își fac datoria. Dar imaginea spune multe despre situația clubului. Când futsalul vine să salveze fotbalul mare, înseamnă că ceva s-a rupt pe traseu.
Ca și cum toate acestea nu erau suficiente, la meciul de la Carașova situația lotului a fost și mai complicată. Nu mai puțin de șase titulari ai echipei din Anina nu au putut fi utilizați din cauza unor probleme legate de legitimații. În fotbalul județean, unde fiecare jucător contează, absența a șase titulari schimbă inevitabil echilibrul unui meci.”
Primăria, spun unii, încearcă să țină lucrurile pe linia de plutire, cu un buget care ar face probabil un contabil să plângă discret într-un colț. Se mai întâmplă. Fotbalul județean a supraviețuit și cu două mingi și o sacoșă de echipament.
Dar prin culisele clubului circulă o poveste repetată de mulți jucători care au trecut pe la Anina. Una care îl are în centru pe „președintele” Mutascu, descris de unii drept omul care tratează clubul ca pe o jucărie personală. O jucărie pe care, spun aceleași voci, o apără cu un vocabular colorat și un temperament vulcanic.
Se pare că înjurăturile „pedagogice” și discursurile aprinse nu sunt tocmai metoda ideală de a păstra jucători într-un lot. Cine ar fi crezut? O revelație aproape filosofică: oamenilor nu le place să fie certați ca la o ședință de front.
Poate că, la o anumită vârstă, un pic de calm ar face mai mult decât zece tirade. Fotbalul județean nu e un tribunal militar. E o comunitate mică, unde jucătorii vin de plăcere, din pasiune, din orgoliu local. Dacă îi alungi, nu vine nimeni din Premier League să completeze foaia de joc.
Până una alta, CSO Anina încearcă să reconstruiască în retur o echipă aproape de la zero. Un proces care, realist vorbind, seamănă mai mult cu o operațiune de supraviețuire decât cu un plan sportiv.
Suporterii au început deja să-și ajusteze așteptările. În acest moment, un egal ar fi primit ca o mică sărbătoare locală. O victorie… ei bine, pentru unii ar fi un miracol.
Iar dacă acel miracol se întâmplă, există oameni care spun că ar renunța la ateism.
Fotbalul județean are uneori astfel de puteri. Chiar dacă, de cele mai multe ori, preferă să ofere scoruri de 9–1 și lecții amare despre cum se prăbușește o echipă atunci când orgoliile sunt mai mari decât lotul.
No responses yet